Participă și tu la învierea speranței! — BANCA DE ALIMENTE

02/04/2016 la 3:22 pm | Publicat în Apel, Praise Adonai | Lasă un comentariu

 

Cât de puțin este nevoie pentru o bucurie…

Cât de puțin este nevoie pentru o bucurie…

Ai pierdut vreodată ceva sau pe cineva drag? Ai simțit vreodată că fără el sau fără ea nu se poate? Noi știm sute de astfel de oameni care au pierdut un lucru esențial: speranța. Fără ea viața pare a nu avea perspectivă și, nu o dată, se oprește subit ca răspuns la singurătate și la […]

via Participă și tu la învierea speranței! — BANCA DE ALIMENTE

Prioritățile vieții creștinului și ordinea lor corectă

15/09/2014 la 11:28 pm | Publicat în Praise Adonai, Predici | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , ,

Cine este pe primul loc în viața ta? Soțul, soția, copiii, prietenii, biserica, jobul, banii? Și ce se găsește pe locurile doi sau trei? În ce mod îți ierarhizezi relațiile și acțiunile în funcție de priorități? Și care este perspectiva biblică legată de aceasta?

Mesajul de față abordează problematicapriorităților vieții creștinului” și a ”ordinii lor corecte” din perspectiva lui Dumnezeu pornind de la un studiu de caz inspirat dintr-o profeție a lui Hagai și continuând cu învățăturile primite de la Isus Hristos.

Video: Un mesaj al lui Marian Zaharia, Calvary Chapel București, 7 septembrie 2014

Născut din nou, născut din Dumnezeu – Ioan: 3:1-21

27/07/2014 la 8:23 pm | Publicat în Praise Adonai, Predici | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

Vă propun să facem o scurtă călătorie în timp, pentru a întâlni un om de pe vremea lui Isus – pe nume Nicodim, pentru a vedea modul în care el a primit o viață nouă.

Este o poveste care vorbește despre fiecare dintre noi și despre modul în care putem primi mântuirea de la Dumnezeu printr-o veritabilă renaștere spirituală, nașterea din nou, nașterea din Dumnezeu.

Video: Un mesaj de Marian Zaharia, Calvary Chapel București, 20 Iulie 2014

Cum să ai o viață transformată de Cuvântul lui Dumnezeu

08/07/2014 la 10:40 am | Publicat în Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , ,

Mulți dintre cei ce cresc sau se alătură în bisericile noastre cunosc foarte bine Scriptura dar au o viață personală care nu seamănă cu cea a unui copil de Dumnezeu. Oare Scriptura nu mai are putere în zilele noastre așa cum avea în viața primilor creștini? Sau poate că modul în care noi ne raportăm la ea este eronat? Mesajul de față își propune să observe principiile de care Dumnezeu se folosește pentru a ne transforma viețile prin Cartea Sfântă, prin Biblie. Ele sunt importante pentru noi dar și pentru cei ce vor urma după noi.

Mesajul care urmează este bazat pe textul din Deuteronom 6:1-9 și a fost transmis de Marian Zaharia la Calvary Chapel București în luna martie a acestui an.

Dăruiește un cadou de Crăciun!

04/12/2013 la 1:11 pm | Publicat în Apel, invitații, Praise Adonai | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

Alătură-te campaniei de Crăciun a Calvary Chapel București, care își propune să aducă o bucurie în viața a 100 de copii. La fel cum lumina acestei sărbători nu ar trebui să ocolească nici un suflet, cadoul nu trebuie sa lipsească din casa niciunui copil!

Campania își propune să ajungă la familiile mai puțin privilegiate, pentru a împărtăși dragostea lui Dumnezeu într-un mod practic. Cutiile frumos ambalate și umplute cu dragoste de către 100 de semeni, pe care cel mai probabil că cei mici nu îi vor cunoaște niciodată, vor fi distribuite în perioada sărbătorilor de iarnă în cartierul bucureștean Ferentari sau printre copiii fără locuință.

craciun

Cum să-ţi învingi singurătatea

02/09/2013 la 10:20 am | Publicat în Praise Adonai, Predici, Video | Un comentariu
Etichete: , , , , ,

Singurătatea a fost o provocare majoră a omului din toate timpurile. Unii o considera a fi cea mai mare problemă a umanității. Din nefericire, ea este prea putin abordată și tratată cu deschidere și maturitate. Ne putem ascunde după deget, mințindu-ne ca pe noi ne-a ocolit sau putem face primul pas către vindecare….

Fără a avea pretenția de a fi epuizat subiectul, studiul de față încercă să ofere un răspuns la întrebări cum ar fi: ”Ce este singurătatea, care sunt cauzele ei, când suntem mai predispuși la a ne simți singuri, care sune efectele ei și, mai ales, cum putem combate singurătatea din viața noastră?”

Video: Un mesaj de Marian Zaharia, Calvary Chapel București, 1 Septembrie 2013

Drumul de la păcat la închinarea adevărată

19/08/2013 la 9:12 am | Publicat în Praise Adonai, Predici | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Prezentul mesaj vă invită să faceţi o călătorie imaginară, urmărind drumul omului obişnuit de la o viaţă de păcat la închinarea adevărată şi având ca studiu de caz o femeie samariteană care a trăit pe vremea Mântuitorului, în oraşul samaritean Sihar.

Celebra întâlnire a lui Isus cu femeia samariteană a fost subiectul a multor mii de scrieri şi predici de-a lungul vremii. Hristos, din dragoste pentru un suflet pierdut, se foloseşte de trecutul dureros al acestuia pentru a-i oferi şansa unui nou început.

Este povestea cu care fiecare dintre noi se poate identifica.

Video: Un mesaj de Marian Zaharia, Calvary Chapel București, 18 August2012

Conferință destinată învățătorilor de școală duminicală – Chișinău, 6 aprilie 2013

13/03/2013 la 12:54 pm | Publicat în Praise Adonai | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

invitatie

COPILUL ÎNTRE DIGITAL ȘI SPIRITUAL  – Conferinţa de instruire EGM, 6 aprilie 2013

Au smartphone-uri, mânuiesc tablete quad-core și sunt ași ai navigării pe internet! Lumea asta îi fascinează. Tu vrei să le prezinți o carte veche de mii de ani…

Ce șanse crezi crezi că ai?

  • Poate fi descrierea unui război din Biblie mai fascinantă decât ultimul shooter?
  • Poate fi invățătura lui Solomon mai atractivă decat Wikipedia?
  • E părtășia credincioșilor mai dorită decât facebook-ul?
  • Sursa  răspunsurilor la intrebări este Dumnezeu sau  Google?
  • Ajută-i să priceapă  adevărurile veșnice ale lui Dumnezeu. Vino la Conferința De Instruire organizată de Fundația EGM ca să descoperi cum se fac ucenici intr-o lume a roboților.

Cea de-a cincea ediție a conferinței de instruire EGM va avea loc  6 aprilie 2013  și este dedicată pregătirii lucrătorilor cu copiii.

Detalii legate de acest eveniment:

Perioada: 6 aprilie 2013

Locul: Chişinău, Biserica Isus Salvatorul

Invitaţi: Oana Grigore, Cami Bruda, Marian Zaharia.

Tematici abordate:

  • Impactul media asupra creşterii spirituale;
  • Personalitatea învăţătorului;
  • Cum să slujesc ţinând cont de personalitatea copilului;
  • Stadiile dezvoltării copilului.

Și în acest an seminariile se vor desfăşura pe două module:

 Modulul 1 – Perfecţionare în pregătirea şi predarea lecţiei. Acest modul este adresat acelor invatatori sau lideri care au mai putin de 3 ani de experienta în lucrarea cu copii. Recomandăm acest modul tuturor participanților care nu au parcurs încă aceste cursuri șI nu sunt familiarizațI cu modelul de lucru EGM.

▪ Modulul 2 –  Impactul media asupra creşterii spirituale, Personalitatea învăţătorului, Cum să slujesc ţinând cont de personalitatea copilului, Stadiile dezvoltării copilului.

 IMPORTANT – Certificat de participare

Și în acest an le vom oferi tuturor participanților posibilitatea să obțină un certificat care atestă participarea şi cunoștințele. Certificatul va fi  semnat de către o comisie de traineri autorizați. Diploma poate fi obținută în urma participarii la sesiunile conferinței.

Rugaciunea placuta lui Dumnezeu – Matei 6:5-13

06/12/2012 la 11:59 pm | Publicat în Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , ,

Rugaciunea este unul dintre secretele cele mai importante ale unei vieti abundente. Mantuitorul ne-a oferit, in timpul vietii sale pe pamant, atat un exemplu de urmat cat si un model prin care sa intelegem cum trebuie sa se roage cel ce doreste sa-I fie placut lui Dumnezeu. Astfel, rugaciunea nu mai este un ritual sec, ci insasi expresia comunicarii cu Tatal ceresc, in prezenta caruia avem intrare libera prin jertfa de la Calvar.

Studiul nu isi propune (imposibila) epuizare a subiectului, ci mai degraba motivarea ascultatorului la o viata perseverenta si serioasa de rugaciune, ca raspuns la dragostea si exemplul personal al lui Hristos

VIDEO: Un mesaj de Marian Zaharia, Calvary Chapel București, 2 Decembrie 2012

Matei 6:25-34 – Eliberat din lanțurile îngrijorării

06/11/2012 la 12:52 am | Publicat în Praise Adonai | Lasă un comentariu

Porunca Domnului Isus pentru fiecare dintre ucenicii săi este „Nu vă îngrijorați„. Îngrijorarea este unul dintre cei mai mari „hoți” ai bucuriei și ai păcii din viața unui crestin. Ea ne afectează atât din punct de vedere spiritual, dar și fizic și emoțional.

Acest mesaj ne va oferi șapte dintre motivele pe care Biblia ni le dă pentru a nu ne îngrijora, dar și modalitățile practice prin care putem să ne ferim de lanțurile acestui obicei păgubos.

Alege și tu să cauți mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, trăind o viață în care locul îngrijorării distructive este luat de credință și de o grijă constructivă!

VIDEO: Un mesaj de Marian Zaharia, Calvary Chapel București, 4 Noiembrie 2012

Cum descrie Biblia o prietenie adevărată?

04/06/2012 la 9:54 pm | Publicat în Citate, Praise Adonai | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , ,

Foto: lse.ac.uk

Mulți se întreabă până unde duce și cum trebuie să arate o prietenie adevărată. Am găsit și astăzi frământarea aceasta, la categoria adolescenti a unui site de socializare. Utilizatorul dorea câteva definții artistice ale prieteniei.

Am ales trei descrieri ale prieteniei ce pot fi găsite Biblie, care mi s-au lipit de suflet pe parcursul anilor; nu știu cât de artistice sunt, dar știu cât sunt de adevărate:

Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbe 17:17)

Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13)

Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase„.(Proverbe 27:6)

Folosești Noua Traducere a Bibliei?

18/05/2012 la 12:44 pm | Publicat în Praise Adonai | Lasă un comentariu

Image

Îmi aduc aminte și astăzi dorința (și neputința) de a înțelege anumite pasaje cruciale din Sfanta Scriptură, la începuturile vieții mele de credință. Cuvintele, uneori greoaie și alambicate, arhaice aș spune, păreau a nu face nici un sens, inducându-mi idei contradictorii.

De ceva vreme (aproape 2 ani) există în casa noastră și noua traducere (NTR) a Bibliei. Deși ea încă mai este loc de îmbunătățit, pe alocuri, iar varianta cea veche încă ne sună mai bine în urechi, traducerea NTR ne poate oferi, de cele mai multe ori o perspectivă corectă și care să ne apropie de adevăr în încercarea de a ști ce spune textul original. Traducerea ei a fost făcută de un grup de teologi, direct din cele mai bune texte ebraice, greceşti şi aramaice.

Pentru cei care încă nu o aveți (dar sunteți conectați la internet) există posibilitatea de a o lectura online, la adresa http://www.bibleserver.com/start/NTR. Dacă doriți să o achiziționați, o puteți găsi dând click AICI și AICI

Costache Ioanid – Șapte uși

05/04/2012 la 1:40 pm | Publicat în Praise Adonai, Versuri | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

La o uşă cu păcate
(cum sunt toate…)
a bătut încetişor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
într-un somn adânc şi greu.

Şi-a bătut din nou la uşă
braţul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate? Citește mai departe

Chișinău 2012: Fii la înălțime, de la bine la excelent!

09/03/2012 la 5:22 pm | Publicat în Anunțuri, invitații, Praise Adonai, Stiri | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , ,

Image

Apocalipsa 15-16 – Cele şapte Potire

16/12/2011 la 10:00 am | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , ,

Capitolele 15 şi 16 din Apocalipsa încheie evenimentele cronologice care duc la a doua venire a lui Isus ce va fi prezentată în capitolul 19. Aceste evenimente sunt numite în vs.1 din cap.15 „ultimele 7 urgii” şi de aceea putem înţelege că ele preced venirea lui Cristos.

În capitolul 15 facem cunoştinţă cu cei 7 îngeri desemnaţi pt executarea acestor judecăţi, iar în capitolul 16 vedem care şi ce sunt aceste ultime urgii prin care Dumnezeu va judeca pe necredincioşii ce vor trăi la sfârşitul perioadei Necazului. Îndemnul practic pentru noi astăzi râmâne cel din cap.16:15 – „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează…„.

Doamne ajută-ne la aceasta!

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 7 august 2011.

Apocalipsa 14 – Victorie şi Judecată

15/12/2011 la 10:00 am | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , ,

Capitolul 14 încheie secţiunea cuprinsă între capitolele 12 şi 14. Capitolul 12 ne prezintă personajele importante ale perioadei necazului, capitolul 13 ne prezintă conducătorii răi ai acestei perioade, iar capitolul 14 ne prezintă victoria finală a lui Isus Cristos. Această secţiune nu ne prezintă evenimentele cronologic, dar pregăteşte drumul spre punctul culminant al perioadei, care începe din capitolul 15.

Capitolul conţine o serie de declaraţii şi viziuni care asigură cititorii de triumful final al lui Cristos şi de judecata celor răi. Cea mai mare parte a acestui capitol este profetică, anunţând evenimente viitoare iminente. Capitolul începe cu viziunea Mielului care va sta triumfător pe Muntele Sionului împreună cu urmaşii Săi, şi se încheie cu o serie de afirmaţii despre judecarea celor răi.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 24 iulie 2011.

Povestea unei vieți ”reparate”

14/12/2011 la 9:45 pm | Publicat în Mărturii, Praise Adonai | Un comentariu
Etichete: , , , , , ,

FOTO: Inmagine.com/

Încrede-te în Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe întelepciunea ta!” Proverbe 3: 5

Citeam, zilele trecute, despre un om care avea un automobil Ford Modelul T, care s-a stricat, oprindu-se pe marginea drumului pe care era. Omul acesta cunoștea foarte multe despre mașini și mai ales despre mașina aceasta pe care o deținea, așa că a început să meșterească.  A încercat diferite lucruri dar, de câte ori urca la volan, încercând să pornească motorul, acesta refuza să o facă. Ca cei mai mulți dintre noi, bărbații, omul nostru era un picuț încăpățânat, așa că, în loc să sune pentru a cere ajutor, a continuat să lucreze. Unul după altul, a încercat diferite lucruri. Totuși, mașina refuza să pornească.

După un timp, o limuzină impresionantă a oprit în spatele său. Din ea a coborât un bătrân, care a l-a privit în tăcere preț de câteva minute. Într-un final, bătrânul a privit la el și i-a spus să regleze o anumită piesă a motorului.

Omul nostru s-a gândit că încercase cam tot ce se putea, așa că ar putea să acorde o șansă și acestei soluții, deși nu era nici o șansă ca bătrânul să știe mai multe despre mașină decât el. Totuși, a făcut ce îi spusese acesta din urmă, după care a urcat în mașină, care a pornit la prima încercare. Uimit de cele întâmplate omul îl întrebă pe bătrân: Cum de ați știut ce trebuie făcut?. Bătrânul i-a răspuns: Numele meu este Henry Ford și eu am inventat această mașină!.

Atunci când viața mea era frântă, am crezut de asemenea că știu cum să repar totul. Nu aveam nevoie de nici un ajutor. Pe când aveam 11 ani, petrecând timp cu prietenii, încercând să fiu șmecher, așa că am încercat împreună primele țigări. Am fost prins de patima asta. Atunci când mama s-a îmbolnăvit aveam doar 13 ani (ea a murit pe când aveam 16 ani) am crezut că voi rezolva problema dacă mă apuc de băut și de droguri. Funcționa, însă numai până ce efectul lor trecea.

Într-un final, atunci când am trecut prin al doilea divorț, contemplând o viață ce urma să o petrec în singurătate, m-am întors la El… M-am întors la Hristos, cerându-i să mă ajute. Hristos a știut cum să mă ”repare” și, ca prin minune, m-am întors la viață. Lucrurile nu au fost perfecte din prima clipă și nici acum nu sunt. Dar, în fiecare zi, el mă ”repară” tot mai mult. În  fiecare zi, mă îngrijorez tot mai puțin despre faptul că mă voi opri, refuzând a mai porni. Știu că El este cu mine și că El mă ține.

Henri Ford a știut cum să repare un Ford T pentru că el îl crease. Și Dumnezeu știe cum să ne ajute pe mine și pe tine, pentru că el ne-a creat. El a fost cu noi încă de la bun început și știe cum să ne ”repare”.

Poate că astăzi este momentul să te întorci cu totu către Hristos.  Câteodată dăm tot ce este mai important la o parte și suntem zdrobiți. Este momentul pentru o întoarcere totală. Hristos te-a creat. Deci, atunci când viața este dură cu tine – atunci când te zbați, simțindu-te neputincios, întoarce-te la El! Dacă vei face asta, El te va ”repara”. Pentru că te-a creat, știe exact ce ai nevoie.

Ești dispus să te întorci astăzi la Hristos? El stă la ușa inimii tale și bate. A fost mereu acolo și mereu va fi…

(articol publicat de M. Sellers pe blogs.cbn.com)

Apocalipsa 13 – Cele două fiare

12/12/2011 la 3:00 pm | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Capitolul 13 este continuarea seriei de 3 capitole din cartea Apocalipsei (12-14) care ne prezintă personajele principale ce vor juca un rol cheie în perioada Necazului. În capitolul anterior am văzut pe Israel reprezentat de o femeie învelită în soare, pe Isus copilul născut de ea şi pe Satan reprezentat de un balaur mare şi roşu care a căutat să omoare copilul, dar mai ales să distrugă Israelul.

Capitolul 13 continuă prezentarea personajelor cheie din această perioadă şi ne va descrie ultimele şi cele mai reprezentative personaje ale acestui timp: Anticristul şi Profetul Mincinos. Îndemnul de la mijlocul acestui capitol este şi pentru noi astăzi, pentru că Dumnezeu este drept şi merită să-I slujim în vremea harului în care trăim.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 10 iulie 2011.

Apocalipsa 12: Conflict în cer şi pe pământ

06/12/2011 la 2:00 pm | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , ,

Capitolele 12-14 din Apocalipsa sunt 3 capitole intense care conţin 7 personaje cheie ale perioadei Necazului. Astfel avem prezentaţi cei 7 „actori” ai acestei perioade de timp: femeia, balaurul, fiul născut, Mihail, Israelul, fiara din mare şi fiara din pământ.

Capitolul 12 descrie conflictul din cer şi de pământ ce implică primele 5 personaje, iar Satan (balaurul) este personalul negativ, adevăratul nostru duşman. Astfel, pentru noi aceste adevăruri sunt o amintire a faptului că „nu ne luptăm împotriva cărnii şi sângelui” (Ef.6:12) şi o încurajare pentru că Dumnezeu este de partea noastră şi ne va proteja, iar „armele Lui” pt noi sunt puternice şi capabile să ne ajute în această bătălie (2 Cor.10:4-6).

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 3 iulie 2011.

Apocalipsa 11: Cei doi martori

03/12/2011 la 2:00 pm | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , ,

Capitolul 11 face parte (per ansamblu) din „paranteza” care începe în capitolul 10 şi se încheie în capitolul 14. Excepţie o fac versetele 15-19 care prezintă cea de-a 7-a trâmbiţă ce va pune în mişcare ultimele evenimente (Judecata Potirelor-Venirea lui Isus) ale perioadei necazului, lucruri pe care le vom studia între capitolele 15-19.

În acest capitol facem cunoştinţă cu 2 personaje interesante – 2 martori pe care Dumnezeu îi va folosi în vremea Necazului şi de la care învăţăm lucruri practice pentru noi ca şi martori ai lui Dumnezeu în vremea harului.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 19 iunie 2011.

Apocalipsa 10: Nici o amânare!

01/12/2011 la 2:46 pm | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , ,

Capitolul 10 începe o „paranteză”, care continuă până în capitolul11:14, (asemenea parantezei din capitolul 7), necontribuind la progresul naraţiunii evenimentelor, ci doar prezentând diferite aspecte ale acestor evenimente profetice ale perioadei de Necaz.

În acest capitol facem cunoştinţă cu „un alt înger puternic” care are în mână un „sul mic” ce conţine probabil restul de lucruri care se vor desfăşura în acel timp, lucruri care vor culmina cu Venirea lui Cristos în slavă şi aşezarea Împărăţiei Sale milenare pe pământ. Expresia „nici o amânare” (vs.6) ne arată importanţa şi seriozitatea planului profetic al lui Dumnezeu, lucruri care trebuie să ne facă să ne revizuim atitudinea faţă de Cuvântul Său şi să ne asigurăm că nu numai îl acceptăm şi ne conducem viaţa după El, dar şi îl vestim la toţi oamenii cu care avem contact, câtă vreme mai este har!

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 12 iunie 2011.

Ierusalime, cetate împodobită

31/10/2011 la 12:15 pm | Publicat în Cântate, Praise Adonai, Versuri, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

VIDEO: Gabriel Gorcea și prietenii-Ierusalime, cetate împodobită (vol.5)-2009

1.Ierusalime, cetate împodobită
Cu străzi de aur, de-argint şi de cristal
De pe pământ al meu dor se ridică
S-ajung la Tine, să scap de orice val.

Aş vrea s-ajung la Tine
Să scap de orice suspine
Şi să mă uit la frumuseţea Ta
Căci tot ce-i pe pământ
Este goană după vânt
Şi nu pot să-mi găsesc fericirea.

2.Aş vrea să-ţi văd porţile ferecate
Ce n-au asemănare pe pământ
Şi-n ziua-n care vor fi descuiate
Să intre pe ele poporul sfânt.

3.Aş vrea să văd pomul vieţii care
Cu atâtea roade e împodobit
Şi râul vieţii cu ape limpezi
De-a lungul cetăţii curge liniştit.

4.Aş vrea să văd pururea a Ta splendoare
Să umblu pe-ntinsul Tău minunat,
În Tine rămân  pe vecie
Privind mereu spre al meu Împărat.

Lucrezi cu copiii? Ești din Republica Moldova? Vino și tu!

26/10/2011 la 11:45 am | Publicat în Anunțuri, invitații, Praise Adonai, Stiri | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , ,


Pentru înscriere: http://www.fundatiaegm.org/formular-conferinta-chisinau

Apocalipsa 9 – Cele şapte Trâmbiţe (2)

22/09/2011 la 10:21 am | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , ,

Capitolul 9 continuă judecăţile lui Dumnezeu peste pământ începute în capitolul 8. Dacă primele 4 judecăţi au fost de natură fizică, afectând o treime din pământ, următoarele 2 judecăţi ce se vor abate peste pământ vor fi de natură spirituală şi vor avea ca ţintă oamenii. Acest capitol ne prezintă 2 mari armate demonice care se vor abate peste pământ în vemea Necazului pentru a executa judecata lui Dumnezeu peste oamenii necredincioşi. Deşi aceste judecăţi sunt extrem de intense, răspunsul oamenilor rămaşi în viaţă va fi nepocăinţa lor şi continuarea în păcatele închinării demonice, idolatriei, crimelor, vrăjitoriilor, desfrânării şi furturilor.

În lumina acestor adevăruri trebuie să ne cercetăm astăzi şi să ne pocăim de oricare ar fi păcatele noastre din categoriile antemenţionate, câtă vreme mai putem beneficia de îndurarea lui Dumnezeu. (2 Cor.6:2b)

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 5 iunie 2011.

Apocalipsa 8 – Cele şapte Trâmbiţe

19/09/2011 la 10:14 am | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Capitolul 8 începe cu ruperea celui de-al şaptelea sigiliu, acesta fiind ultimul sigiliu ce marchează judecăţile lui Dumnezeu peste pământ. După o „pauză” din capitolul 7 unde am văzut împreună cu Ioan pe cei care îi va proteja Dumnezeu în această vreme şi rezultatul lucrării lor, cu ruperea acestui sigiliu se reia naraţiunea de la sfârşitul capitolului 6 şi suntem martori la ceea ce se mai numeşte „Judecăţile Trâmbiţelor„, o serie de urgii care se vor abate peste o parte din pământ şi corpurile cereşti.

Toate acestea încă ne arată mila şi harul lui Dumnezeu pentru restul pământului, încă o şansă de a primi mântuirea prin pocăinţa şi credinţa în Domnul Isus Cristos.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 22 mai 2011.

Cele şapte Trâmbiţe – Apocalipsa 8 from William Anderson on Vimeo.

Apocalipsa 7 – Pecetluiţii şi Martirii

17/09/2011 la 10:07 am | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , ,

Capitolul 7 din Apocalipsa continuă imaginea capitolelor anterioare, unde ne aflăm la tronul lui Dumnezeu, unde se aduce închinare Celui care este Creatorul şi Răscumpărătorul omenirii (cap.4 şi 5), iar în cap.6 începe ruperea sigiliilor sulului din mâna dreaptă a lui Dumnezeu, sul ce conţine lucrurile sfârşitului, lucrurile culminante ale istoriei omenirii.

Capitolul 6 se termina cu întrebareaCine poate sta în picioare?” cu referinţă la vremea de judecată a lui Dumnezeu care va veni peste locuitorii pământului. Deşi noi, cei credincioşi din Biserica lui Cristos, vom sta în picioare înaintea lui Dumnezeu datorită neprihănirii primite prin credinţa în Cristos, în capitolul 7 vedem alte 2 grupuri de oameni care vor „sta în picioare” înaintea tronului lui Dumnezeu: cei 144 de mii de evrei şi o mare mulţime de martiri ai Necazului cel Mare.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 15 mai 2011.

Apocalipsa 6 – Cele Șapte Sigilii

14/09/2011 la 10:00 am | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , ,

Capitolul 6 marchează un punct esenţial în înţelegerea cărţii Apocalipsa. El ne prezintă lucrurile care se vor întâmpla în viitorul apropiat, odată ce Biserica va răpită, iar Dumnezeu îşi va continua planul Său cu omenirea, în special cu poporul Său Israel. Revelaţia acestor lucruri este pe deoparte un avertisment pentru cei care trăiesc fără griji în necredinţa lor şi zic să nimic nu se va întâmpla (2 Pe.3:3-10), iar pentru credincioşi este un imbold de a-şi trăi credinţa, fiind o mărturie vie pentru mântuirea celor pe calea pierzării (2 Pe.3:11-13).

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 8 mai 2011.

Apocalipsa 5 – Sulul și Mielul

12/09/2011 la 10:00 am | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , ,

Cerul este un loc de închinare, unde se aduce închinare lui Dumnezeu în mod constant! Un studiu al capitolelor 4 şi 5 din Apocalipsa ne va ajuta să înţelegem mai bine conceptul închinării şi cum putem să ne închinăm mai bine lui Dumnezeu încă de pe acest pământ.

Capitolul 5 ni-L prezintă pe Isus ca fiind Răscumpărătorul Leu-Miel, singurul care poate finaliza planul pecetluit al lui Dumnezeu, şi reacţia de închinare a cerului şi creaţiei întregi, care ne este un exemplu viu de urmat.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 1 Mai 2011.

Apocalipsa 4 – Tronul lui Dumnezeu

08/09/2011 la 8:00 pm | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , ,

Cerul este un loc de închinare, unde se aduce închinare lui Dumnezeu în mod constant! Un studiu al capitolelor 4 şi 5 din Apocalipsa ne va ajuta să înţelegem mai bine conceptul închinării şi cum putem să ne închinăm mai bine lui Dumnezeu încă de pe acest pământ.

Începând cu capitolul 4 intrăm în a treia secţiune majoră a Apocalipsei, conform planului dat de însuşi Isus din cap.1:19 – „…scrie ce ai văzut, ce este acum şi ce urmează să se întâmple după acestea!” – deci, în momentul acesta avem împlinirea cuvintelor „ce urmează… după acestea” (1:19c).

Vă invit să medităm cu toată fiinţa noastră la această revelaţie a lui Dumnezeu pentru a-I oferi toată închinarea noastră Aceluia care nu numai că ne-a creat, dar şi ne-a salvat, dăruindu-ne pe însuşi Fiul Său.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 10 Aprilie 2011.

Apocalipsa 3:14-22 – Cand Hristos este scos afară!

07/09/2011 la 9:33 pm | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , ,

Cea de-a şaptea şi ultima biserică căreia Cristos îi vorbeşte în ultima parte a capitolul 3 din Apocalipsa, este Biserica din Laodicea, o biserică „căldicea”, pentru care Cristos nu are nicio laudă, ci o critică severă, dar în dragoste, pentru că El „mustră şi disciplinează pe cei care îi iubeşte” (Apoc.3:19).

Diagnosticul lui Cristos pentru cei din această biserică este că ei îşi pierduseră vigoarea, valorile, vestimentaţia şi vederea, lucruri care se întâmplă când Cristos este scos afară!

Întrebarea pentru examinarea personală este „Unde este Cristos în viaţa noastră? L-am scos cumva afară?” El bate însă la uşă!

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 3 aprilie 2011.

Strigă către Domnul!…

05/09/2011 la 12:02 pm | Publicat în Praise Adonai, Versuri, Video | Un comentariu
Etichete: , , , , , , , , ,

Ce poți face în momentele cele mai apăsătoare , când povara vieții pe acest pământ ți se pare prea mare și prea greu de dus, când ești îngrijorat și copleșit de furia lumii?

Strigă către Domnul, căci El nu te lasă!

Eu am cautat pe Domnul si mi-a raspuns: m-a izbavit din toate temerile mele.” (Ps. 34:4)

VIDEO: Speranța și Prietenii, vol. 6, Strigă către Domnul 2010

1.Când te afli-ngrijorat
Strigă către Domnul
De povară, de păcat
Strigă către Domnul!

Cor: /: Strigă către Domnul!
Orişice te-apasă
Strigă către Domnul!
Căci El nu te lasă. :/

2.Dacă vreii să fii mai sfânt
Strigă către Domnul!
O lumină pe pământ
Strigă către Domnul!

3.Pentru cauza vieţii noi
Strigă către Domnul
Pentru ziua de apoi
Strigă către Domnul!

4.Frământat de ce va fi
Strigă către Domnul!
Pentru vremuri ce-or veni
Strigă către Domnul!

5.Pentru ultima ta zi
Strigă către Domnul!
Izbăvit de chin vei fi
Strigă către Domnul!

Cum îl pot cunoaşte pe Dumnezeu?

26/08/2011 la 4:41 pm | Publicat în Praise Adonai | 6 comentarii

”Ce este creştinismul? Unii spun că este o filozofie, alţii spun că este o poziţie etică, pe când alţii pretind că, de fapt, este o experienţă. Dar niciunul dintre aceste lucruri nu pătrunde esenţa problemei.”

Pe site-ul creștin ”Despre Isus” puteți citi un articol interesant, intitulat ”Cum îl pot cunoaște pe Dumnezeu?”.

Articolul îi aparține lui Tim Keller, fiind preluat și distribuit, cu permisiunea autorului, de către William Anderson, pastor asistent al Calvary Chapel București.

Apocalipsa 3:1-6 – Biserica din Sardes

24/03/2011 la 3:00 pm | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , ,

Cel de-al cincilea mesaj a lui Cristos, la începutul capitolului 3 din Apocalipsa, este adresat Bisericii din Sardes, o biserică ce simula doar credinţa în Cristos, fiind aspru criticată pentru reputaţia spirituală falsă cu care se lăuda.

Îndemnul lui Cristos este la o pocăinţă adevărată ce începe cu realizarea stării de păcat şi întoarcerea la Evanghelia curată şi practică pentru fiecare zi. Cristos doreşte asta şi pentru noi, iar întrebarea de examinare pentru noi este „Este Cristos doar simulat în viaţa noastră?”

Harta celor 7 biserici din Asia Mică o puteţi urmări la adresa: xrl.us/​bihwm5.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 13 Martie 2011.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Apocalipsa 3:1-6, posted with vodpod

Isus în celulă, de Radu Gyr

24/03/2011 la 11:31 am | Publicat în Praise Adonai, Versuri | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , ,

Foto: karunalayatrust.org

Azi noapte Isus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist și ce’nalt parea Crist!
Luna venea după El, în celulă
Și-L, facea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui, păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
Argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
– De unde vii Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gură
Și mi-a facut semn ca sa tac.

S-a așezat lânga mine pe rogojină:
– Pune-Mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
Parca purtase lanțuri cândva.

Oftând și-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina dar zăbrelele groase,
Lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpățână
Și mișunau păduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mână
Și-am adormit o mie de ani…

Când m-am deșteptat din afunda genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună,
Numai Isus nu era nicăiri…

Am întins brațele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: niciun răspuns!
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
Cu sulița lor m-au străpuns…

– Unde ești Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cățui…
M-am pipăit… și pe mâinile mele,
Am găsit urmele cuielor Lui.

(Închisoarea Aiud)

Apocalipsa 2:18-29 – Biserica din Tiatira

22/03/2011 la 10:26 am | Publicat în Apocalipsa, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , , , ,

În ultima parte a capitolului 2 din Apocalipsa, facem cunoştinţă cu cea de a 4-a biserică căreia Isus îi vorbeşte – cea din Tiatira. Aceasta este o biserică a apostaziei, unde diavolul a reuşit să strecoare înşelăciunea printr-o femeie, pe nume Izabela. Astfel ei ajunseseră ca în ciuda faptelor lor bune pentru Dumnezeu şi chiar a dragostei pentru El, să se compromită cu practici păgâne, pierzându-şi mărturia, dar şi locul pe care-l avea Isus în mijlocul lor.

Întrebarea pentru examinare este, de data aceasta, „care este „Izabela” din viaţa noastră?”, având în vedere că Isus doreşte ca să fie singurul Domn în vieţile noastre… în Biserica Sa!

Harta celor 7 biserici din Asia Mică o puteţi urmări la adresa: xrl.us/​bihwm5.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 6 Martie 2011.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Apocalipsa 2:18-29, posted with vodpod
Pagina următoare »

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.