Faptele Apostolilor 28 – În sfârşit la Roma!

01/03/2011 la 8:00 am | Publicat în Faptele Apostolilor, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , , , ,

După încă o încercare eşuată a diavolului de a-l elimina pe Pavel şi a zădărnici astfel sosirea sa la Roma, Dumnezeu care era în controlul situaţiei l-a salvat nu numai pe Pavel, dar şi tot echipajul numeros al corăbiei. Au naufragiat astfel cu Dumnezeu pe insula Malta (Refugiu) unde, în timp ce au aşteptat să treacă iarna, Pavel a fost un mesager viu al Evangheliei lui Cristos. După trei luni, au plecat spre Roma şi au ajuns fără probleme în capitala lumii, unde Pavel a mărturisit pe Cristos evreilor şi romanilor deopotrivă, timp de 2 ani.

Luca îşi încheie acest documentar al „faptelor”, lăsându-ne uimitţi de ce poate să facă Dumnezeu cu vieţile oamenilor care-l acceptă şi I se dedică total lui Isus Cristos!

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 10 Octombrie 2010.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Reclame

Faptele Apostolilor 15:1-35 – Liberi în Isus!

13/06/2010 la 9:00 am | Publicat în Faptele Apostolilor, Praise Adonai, Predici, Video | 2 comentarii
Etichete: , , , , , , , ,

Lucrarea de înaintare a Evangheliei a fost mereu afectată de oameni cu minţi/vederi închise care au stat împotriva uşilor deschise oprind-o să ajungă şi la alţii. După 20 de ani de la Pogorârea Duhului Sfânt, uşile Evangheliei erau largi deschise pentru lumea păgână, dar Pavel şi conlucrătorii lui au trebuit să apere Evanghelia care trebuia să ajungă la Neamuri fără vreo oprelişte, în faţa unora a căror minte şi inimă era limitată înţelegerii Harului lui Dumnezeu, demonstrat în Isus Cristos. În acest capitol avem ceea ce adeseori se numeşte „Consiliul de la Ierusalim„, întâlnirea pe care apostolul Pavel a avut-o cu liderii Bisericii din Ierusalim şi iudaizatorii care vroiau o Evanghelie limitată, întâlnire ca a condus la înţelegerea voii lui Dumnezeu, care doreşte să trăim o viaţă de libertate în Cristos. „Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi! Rămâneţi deci tari şi nu vă plecaţi din nou sub jugul sclaviei.” (Galateni 5:1).

Datorită unor probleme tehnice, ne pare rău şi ne cerem scuze pentru calitatea audio şi video a acestui material.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 9 Mai 2010.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Faptele Apostolilor 14 – De neoprit!

10/06/2010 la 9:55 am | Publicat în Faptele Apostolilor, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , ,

Şi în capitolul acesta suntem alături de Pavel şi Barnaba în prima lor călătorie misionară, la porunca lui Dumnezeu şi trimişi prin Biserica din Antiohia Siriei. În studiul anterior, am văzut cum Pavel şi Barnaba au întâlnit o puternică împotrivire din partea iudeilor care nu au vrut să primească Evanghelia harului, fiind invidioşi pe cei dintre Neamuri care au primit cu bucurie mesajul lui Isus, iar Biserica creştea din ce în ce mai mult. În acest capitol vedem un exemplu extraordinar de perseverenţă şi dragoste pentru Evanghelia lui Isus Cristos, în persoana lui Pavel, care se dovedeşte a fi de neoprit în îndeplinirea „Marii Misiuni” date de Isus lui şi nu numai lui, ci tuturor ucenicilor Săi din toate timpurile:

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“ (Matei 28:19-20)

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 2 Mai 2010.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Harta Primei Călătorii Misionare a lui Pavel o puteți găsi AICI.

Faptele Apostolilor 9:1-31 – Arestat de Dumnezeu!

24/02/2010 la 3:13 pm | Publicat în Faptele Apostolilor, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , ,

Dumnezeu avea un plan şi nimic nu avea să oprească sau să încetinească planul Său de răspândire a Evangheliei „în Ierusalim, în Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:8). Până în acest moment Evanghelia umpluse Ierusalimul şi, prin persecuţie, ea ajunsese să se împrăştie în toată Iudea (Sudul Israelului) şi în Samaria (Nordul Israelului) dar, oare, cum avea să ajungă în toată lumea? Ei bine, în mijlocul persecuţiei, Dumnezeu avea să aleagă un om, care, deşi îl ura pe Fiul Său din neştiinţă, avea să devină „Apostolul Neamurilor”, primul misionar mondial, care avea să cucerească lumea pentru Cristos! El este cel care a spus „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede…”

Faptele Apostolilor 9 ne prezintă 4 aspecte ale începutului vieţii de credinţă a lui Pavel, lucruri ce aveau să influenţeze definitiv tot restul vieţii sale:

1. Întâlnirea cu Isus

2. Întâlnirea cu Anania

3. Opoziţia

4. Creştinii din Ierusalim.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 21 Februarie 2010.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Faptele Apostolilor 8 – Biserica în mişcare!

15/02/2010 la 3:25 pm | Publicat în Faptele Apostolilor, Praise Adonai, Predici, Video | Lasă un comentariu
Etichete: , , , ,

Evanghelia lui Isus Cristos este mult mai mult decât o idee! Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede!” (Rom.1:16) Este „dinamita” lui Dumnezeu pentru a dărâma barierele şi întăriturile păcatului şi pentru a-i elibera pe prizonierii lui. Biserica din Ierusalim s-a născut din proclamarea Evangheliei pure de către ucenicii lui Isus şi avea să se răspândească în toată lumea în acelaşi mod. În Fapte 8 „sarea” avea să fie scuturată din solniţa Bisericii din Ierusalim peste Iudea, Samaria şi „până la marginile pământului” aşa cum le poruncise Isus (Fapte 1:8). Capitolul 8 este plin de mişcare, şi asemenea vieţii Domnului lor, venise timpul ca şi urmaşii Săi să fie în mişcare! Tendinţa noastră este să ne „acomodăm”, să ne găsim „locul”… lucru care ne va duce la plafonare… la „obezitate spirituală”… de fapt la moarte spirituală. În acest capitol Dumnezeu ne învaţă cum să fim conduşi de Duhul în viaţa de zi cu zi, pentru a răspândi Evanghelia la oricine şi oricând.

VIDEO: Un mesaj al pastorului Florin Enescu, Calvary Chapel Bucureşti, 14 Februarie 2010.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.