Citat din Cornel

22/09/2009 la 9:00 pm | Publicat în Citate, Gânduri, Praise Adonai | 3 comentarii
Etichete: , , , , , , ,

Astăzi am să îl citez pe Cornel. E un Cornel mai aparte: e special pentru mine. Poate că nu mulţi dintre dumneavoastră îl ştiu. Când l-am cunoscut i se spunea „Pictoru’„, din motive lesne de înţeles. Ce nu înţeleg este de ce astăzi, când pictează mult mai bine decât în urmă cu 11 ani, nu îl mai numeşte nimeni astfel… I se zice simplu, pe nume: Anton…. Şi da, pictează fantastic.  Într-o zi, cu acordul domniei sale, vă voi arăta poate un tablou. Merită.

Cornel este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. În afară de a picta, mai ştie să facă ceva. Gândeşte. Uneori ne dă impresia că o face puţin cam des… Are o minte care m-a impresionat din prima zi, cu toată antipatia ce precede de multe ori prieteniile de-o viaţă. Pe când ne plimbam prin parc, sunt cam 10 ani  de atunci (ştiu, încep să înving vârsta), Cornel s-a oprit şi mi-a zis:

„-Entuziasmul zideşte palate, dar practica pune prima cărămidă.”

Acum, după atâta amar de vreme, îmi vine să îl iau în braţe şi să îi zic: măi da ştii că eşti deştept?… Am stat şi m-am gândit de multe ori la vorbele lui. M-au urmărit, deşi nu le-am auzit de la te miri ce predicator cunoscut. De câte ori nu încercasem să fac planuri măreţe despre ceea ce voi face pentru Dumnezeu?… Despre cum voi deveni un apostol al credinţei. Bine intenţionat, am visat frumos. Şi am crezut. Au trecut însă anii şi ocaziile, iar aşteptările mi-au fost înşelate. Pe locul gol al ctitoriei mele nu stătea nici măcar o colibă. Bună şi aia, ar zice unii, mai ales la vremuri de criză.

A fost nevoie ca, la un moment dat, să mă opresc din entuziasmul meu visător şi să pun prima cărămidă. Cum? Am luat Biblia şi, pentru prima oară după mai multă vreme, am deschis-o. Nu pentru a mă uita la poze. Pentru că nu are. Nici pentru a o răsfoi, pentru că e destul de stufoasă şi grea; am ediţia Thomson. Ci pentru a o citi. Am făcut-o şi înainte, dar atunci am hotărât să o fac zilnic. Şi să mă rog, cu aceeaşi frecvenţă. Să-mi trăiesc viaţa ca o continuă închinare, clădind mai mult în fiecare zi, sub îndrumarea Lui.

După un timp, deşi e departe de a fi gata, a început să se contureze primul zid din castelul meu! Şi uneori parcă îl văd pe Tata cum înclină din cap a încuviinţare.

Cornele, mulţumesc!…

Anunțuri

3 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Cornel, dragul nostru copil minunat, nu mai stiu nimic de el …nici de Gina…voi stiti despre cine vorbesc…ma rog ca Domnul, in infinita lui dragoste, sa ii ocroteasca si mangaie…

  2. Sigur ca stim, doamna doctor. Si impartasim aceeasi durere. Ma intreb, cum de pot copiii sa plece si sa uite, pur si simplu?…

  3. Il stiu pe acest Cornel care mi-a inseninat viata, m-a ajutat sa apropii de Domnul asa cum niciodata nu am facut-o pana atunci, m-a invatat sa iubesc neconditionat si sa sufar impreuna cu cei ce sufera. A fost pt mine prima mea experienta puternica pe calea credintei si mie foarte dor de acel Cornel care stia asa multe taine ale trairii cu Dumnezeu. Mi-e dor de „pictor” si de operele sale si ma rog pt el oriunde este ca lumina dragostei lui Dumnezeu sa ii lumineze calea spre infinite binecuvantari. Cu drag si dor, Mariana Soare.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: